Ai 0 produs(e) in cos
Nu ai produse in cos
Gyokuro Wakana este un ceai verde deosebit, cultivat în prefectura Kagoshima, Japonia. Acesta este un Shincha, adică o recoltă din primele zile ale sezonului, realizat din cele mai tinere și delicate frunze. Prin umbrirea timp de câteva săptămâni înainte de recoltare, ceaiul dezvoltă o aromă bogată și dulce. Numele „Wakana” înseamnă „verde tânăr”, reflectând caracterul său proaspăt și vibrant, ceea ce îl face favorit printre pasionații de ceai care caută esența primăverii timpurii în fiecare ceașcă. Un adevarat rasfat!
Puteti prepara acest ceai si la rece (cold brew), folosind 5g de ceai în 200 ml apă cu gheata, lăsându-l să infuzeze timp de 10-15 minute pentru a evidenția aromele delicate și umami.
| Ingrediente | ceai verde bio, Japonia |
| Nivel teina | 2 |
| Dozaj Ceai | 1 lingurita / 200 ml |
| Timp de infuzie | 2 minute |
| Temperatura de infuzie | 60°C |
Este un ceai cu adevarat deosebit. Daca doriti sa experimentati umamiul intens al acestui ceai, va recomand o infuzie cu 5 g de ceai la 100 ml de apa la temperatura camerei, timp de infuzat 14 minute. Produsului ii dau 5 stele insa prezentarii produsului pe site 1 stea. Nu sunt specificate informatii minime ale produsului (gramajul pachetului si provenienta ceaiului - plantatia). Cel putin informatia cu privire la gramajul produsului mi se pare de bun simt sa fie afisata.
Unul dintre cele mai bune sortimente de ceai verde pe care le-am incercat! Aroma de ceai verde, usor disticta fata de ceaiul verde chinezesc (cel mai sigur datorita procesului de uscare diferit) este mai puternica decat orice incercat de mine pana acum (foarte aproape de unele sortimente de matcha). De cum am deschis recipientul mi-am dat seama ca am de-a face cu un ceai de calitatea datorita mirosului puternic, inconfundabil, de ceai verde proaspat! Infuzia este de un verde deschis rar intalnit (nu este intre galben-verzuie si galben aurie precum in cazul altor ceaiuri verzi). De asemenea, dupa infuzare, frunzele, care initial sunt ca niste ace de brad, sunt de un verde intens, diferinte iarasi de majoritatea sortimenteleor de ceai verde unde frunzele infuzate sunt de un verde-maroniu, chiar cachi sau verde-albastrui (pentru cele usor oxidate) sau un verde-pamantiu! E un "must have" pentru iubitorii de ceaiuri de calitate, cu precadere pentru sortimentul verde in acest caz!